pe M. l`am intalnit intr`un bar.gandind retrospectiv ....daca dovedeam ceva mai multa inteligenta emotionala as fi stiut cum sa`i pastrez prietenia si cum sa evit dragostea pe care i`o port acum.insa nu , nu m`am eschivat de la sentimente.le`am lasat libere...inca de la inceput....pe M. nu l`am cucerit....pe M. doar l`am impresionat , in unele momente...negandite de mine si analizate de el.nu l`am luat nimanui si nici nu l`as da inapoi.as reveni la el , instinctiv , indiferent de ce`as putea alege pe viitor.nu ma inspaimanta optiunile ci teama de`a fi schimbatoare , nestatornica....de`a fi eu.
M. vrea sa`l fac perfect pentru mine...mi`e frica sa nu`i dau forma imperfectiunilor mele si sa`l folosesc ca pe un mijloc in drumul spre propiul meu echilibru.desi nu sunt egoista , ma cutremura gandul sa nu devin astfel alaturi de el, de prea multe trairi gingase pe care mi le ofera.e ciudat sa fii in atentia unei persoane care o face din placere....iubirea lui nu ma sperie , ma curpinde din toate incheieturile si ma face frumoasa.gandurile mele sunt indreptate catre el si sufletul lui incepe sa fie de`al meu.in tot acest amestec ne regasim mereu , poate prea devreme si poate prea profund.....de ce totusi am da timpului o semnificatie de amploare?de ce l`am asocia cu statornicia unei relatii , cu pastrarea sentimentelor , cu dovada loialitatii?nu cumva...timpul doar le fura , le indeparteaza , le stopeaza?de ce ne`am masura iubirea in ani?de ce am asocia`o cu un act pe care l`am uita intr`un sertar pana la un eventual esec? de ce alegem cu totii sa ne supunem legilor nescrise ale acestei lumi?oare inventam iubirea?oare`i superficiala?
propriul*
RăspundețiȘtergere